Home
Home
Salut! Numele meu este Edi. Nu-ți pot spune câți ani am pentru că vârsta mea se modifică în fiecare zi, dar pot să-ți spun că am fost născut în vara anului 2007. Locuiesc undeva în Metaliferii Apusenilor împreună cu mama, tata, bunicul, cei doi câini (Ariel și Capitani), câteva găinușe și Domnul Isus. Și pentru că sunt copil, ceea ce-mi place cel mai mult este să mă joc, să studiez tot felul de lucruri interesante și să citesc. Împreună cu mama și cu tata cercetez multe din cele ce mă înconjoară și, pentru că iubesc foarte mult copiii, vreau să-ți arăt și ție ceea ce descopăr eu. Dacă-ți place, atunci scrie-mi la adresaedi@gmail.com oricând.
Vă recomandăm următoarele linkuri:
Am fost la Cardio Mix!
Deseori tata mi-a vorbit despre importanța sportului. Nu am prea înțeles despre ce este vorba, dar când îl vedeam pe tata făcând diferite exerciții fizice, îmi venea și mie pofta. El însă îmi tot spunea că, fiind copil, nu am voie să parcurg programele pentru adulți și că există exerciții speciale pentru noi, copiii. De atunci l-am tot rugat să-mi arate exerciții pentru copii, însă el nu se pricepea la asta.
După un timp însă, tata l-a cunoscut pe domnul profesor Mihai Dragomir și au planificat împreună o întâlnire cu și pentru mine. Ei bine, această întâlnire a avut loc miercuri, 20 martie 2013, la sala de antrenament a domnului profesor. A fost o experiență minunată. Am învățat multe exerciții iar domnul profesor mi-a dat un program special pentru mine. Mi-a spus că iubește atât de mult copiii, încât are o grupă de 50 de copii cu care face antrenament regulat, ieșiri în natură și chiar tabere la munte.
Vreau să vă încurajez și pe voi să faceți sport! De aceea
vă doresc spor și sport!
Diploma de Excelență la Festivalul Internațional J. S. Bach
Ediția XXX-a Cluj-Napoca, 2015
Sub îndrumarea doamnei profesoare Brăilean, am interpretat „Preludiul nr. 10" din „12 Mici Preludii” de J. S. Bach la Cluj-Napoca. Experiența a fost de neuitat!
© 2012 - 2016 Eduard Ardeiaș All Rights Reserved